Viaţa nu are niciun sens … şi aceasta este cel mai mare Dar de la Dumnezeu
Această idee poate fi un şoc pentru mulţi dintre voi, cei care cred că viaţa are sens şi că datoria noastră este să‑l găsim, să‑l desluşim, să‑l învăţăm, să‑l descifrăm, să‑l descoperim cumva, într‑o zi, undeva – şi apoi să facem tot ce se poate pentru a fi demni de el.E posibil ca mulţi dintre cei care cred că deja au descoperit Sensul Vieţii – şi că trăiesc în aşa fel încât sunt demni de el – să fie şocaţi. (Majoritatea oamenilor care intră în această categorie nu au „descoperit” cu adevărat Sensul Vieţii – li s‑a spus doar care este Sensul Vieţii şi ei au acceptat.)
Totuşi, nu există nici un Sens. Viaţa nu are sens. Dacă Viaţa ar avea un sens, cine i l‑ar da? Şi dacă spui că e vorba de Dumnezeu – de ce‑ar crea Dumnezeu un sens şi apoi ne‑ar face să‑l căutăm timp de 50 de ani? (Şi ca societate, timp de 50 de mii de ani). Şi, dacă spui că Dumnezeu nu ne pune să căutăm, ci ne‑a dat deja răspunsul – de ce nu ne‑a dat Dumnezeu răspunsul într‑un mod pe care să‑l putem înţelege cu uşurinţă şi într‑o formulă cu care să fim cu toţii de acord? Şi, dacă spui că Dumnezeu a făcut deja acest lucru, înseamnă că nu prea te‑ai uitat în jur în ultima vreme.
Nu, Dumnezeu nu a făcut asta. Şi motivul pentru care Dumnezeu nu ne‑a spus care e Sensul Vieţii, este că nu există un Sens al Vieţii. Viaţa nu are un sens.
Şi acesta este cel mai mare dar de la Dumnezeu.
Gândiţi‑vă puţin la ce vă spun.
Acest lucru se întâmplă, deoarece Dumnezeu nu şi‑a imprimat scopul pe paginile Vieţii, întrucât Viaţa însăşi este o Carte Deschisă. O carte pe care noi trebuie s‑o scriem. Trebuie să hotărâm ce scop alegem noi să‑i dăm.
Oare, dacă Dumnezeu ar fi ales un scop – dacă Dumnezeu ar fi avut un scop în tot acest plan – nu ne‑ar fi spus El care era acel scop? Ne‑ar fi lăsat oare Dumnezeu să irosim ani, decade, secole, căutând, căutând, căutând sensul tuturor lucrurilor?
Şi iarăşi trebuie să le spunem acelora dintre voi care se gândesc că Dumnezeu a spus care este scopul vieţii: „dacă e aşa, atunci Dumnezeu a făcut o treabă destul de proastă, pentru că, dacă te uiţi în jur, vezi că nimeni nu a înţeles care este acesta.
Bine, bine, dar sunt totuşi câţiva care cred că au înţeles. Ei ştiu care este scopul vieţii – şi doar noi, restul oamenilor, nu‑l înţelegem.
Aceasta este poziţia adoptată de multe dintre cele mai importante religii ale lumii! Aceste religii susţin că ele ştiu care este scopul vieţii.
Există chiar o religie sau două care spun că ele sunt scopul vieţii; şi că tot ce avem de făcut este să urmăm preceptele acelei religii; şi că în felul acesta Îl vom mulţumi pe Dumnezeu pe deplin – şi noi vom fi salvaţi.
Pe de altă parte, dacă nu urmăm preceptele acelei religii, vom fi trimişi în focurile veşnice ale iadului.
Nici măcar asta nu ar fi o problemă, dacă n‑ar exista sute de religii care susţin, în esenţă, acelaşi lucru.
Ar fi putut oare Dumnezeu să facă o asemenea cârpăceală? Dacă Dumnezeu ar fi stabilit cu adevărat un scop al Vieţii şi ar fi vrut cu adevărat ca noi să‑l cunoaştem, credeţi că El nu ni l‑ar fi putut comunica într‑un mod pe care să‑l înţelegem cu toţii?
Sau, nu cumva e posibil ca motivul pentru care nu ne putem pune de acord asupra sensului tuturor lucrurilor este că, pur şi simplu, nu există nici un sens?
De fapt, chiar aşa şi e. Totuşi, pentru mulţi oameni e greu să accepte o asemenea idee, până când nu devine clar de ce nu există nici un sens.
Nu există nici un sens, deoarece Dumnezeu vrea ca noi să fim cei care să dăm sens vieţii noastre. Dacă Dumnezeu ar fi creat deja acest scop, El ne‑ar fi privat de cea mai mare ocazie, de cel mai minunat instrument pe care‑l avem, în timp ce ne străduim să îndeplinim funcţia vieţii.
Deoarece, vedeţi voi, Viaţa nu are un scop, dar ea are o funcţie.
Scopul şi funcţia nu sunt deloc unul şi acelaşi lucru.
Un ceas funcţionează ticăind, cu scopul de a arăta ora. O maşină funcţionează prin combustie internă, cu scopul de a transporta oamenii dintr‑un loc în altul. Un cuptor cu microunde funcţionează făcând moleculele de hrană să vibreze foarte rapid, cu scopul de a încălzi hrana.
Viaţa funcţionează într‑un anumit fel, dar fără un scop predeterminat. Asta, deoarece Dumnezeu a creat ca funcţie a Vieţii, alegerea unui scop.
Cu alte cuvinte:
Funcţia ta este
să creezi
sensul/scopul vieţii tale.
Făcând aceasta îţi creezi propriul Sine.
Tu decizi
cine şi ce eşti cu adevărat –
şi cine intenţionezi să fii.
hm, nu stiu ce sa zic. daca eu ar trebui sa imi creez scopul vietii, de ce nu mi s-a spus asa de la inceput? rationamentul de la inceputul fragmentului se poate pastra si aici. e complicat.
RăspundețiȘtergerecristina, si pe mine m-a pus pe ganduri!
RăspundețiȘtergere