luni, 29 noiembrie 2010

Secretul femeii care trăieşte fără bani




Vă puteţi imagina cum aţi putea trăi fără nicio sursă de venit? Nemţoaica Heidemarie Schwermer a făcut din asta o filosofie de viaţă. Are 67 de ani, din care ultimii 14 i-a petrecut fără bani şi fără alte posesiuni în afara unui geamantan în care şi-a împachetat strictul necesar.
În urmă cu 23 de ani, Heidemarie Schwermer, o profesoară de vârstă mijlocie abia ieşită din experienţa unui divorţ, s-a mutat cu cei doi copii ai săi în oraşul german Dortmund, un oraş în care numărul persoanelor fără adăpost şi lipsa lor de speranţă erau şocante, scrie cotidianul britanic „The Times". Din acest şoc iniţial s-a năcut ideea lui Heidemarie Schwermer de a crea un magazin bazat pe troc de obiecte şi servicii. L-a numit „Gib und Nimm", adică „dai şi iei".

duminică, 28 noiembrie 2010

Realitatea Noastra Suprema

 
 
 
Pe langa faptul ca explica adevarata natura a Universului si a realitatii, fizica cuantica, chiar si la nivelul sau cel mai fundamental si non-matematic, explica in acelasi timp realitatea asa cum este ea experimentata in viata de zi cu zi de catre toate formele de viata, constiente sau altfel, afectand profund realitatea fiecarei persoane, fara exceptie. Fizica cuantica ilustreaza modul in care tot ceea ce exista in Univers, in toate dimensiunile vietii si realitatii, este alcatuit in cele din urma din cuante de Energie, vibratie... Energia nu numai ca abunda si este parte integranta din toate aspectele existentei, dar este, in acelasi timp, Minte vie, Constienta vie.

sâmbătă, 27 noiembrie 2010

A fost creată prima petunie neagră din lume



Specialiștii în horticultură au obținut prima petunie neagră pentru grădinile verii viitoare.
Noile flori cu o înfățișare deosebită, denumite Catifeaua Neagră, au fost create prin metode de încrucișare naturale pentru a le închide la culoare și vor fi disponibile în magazine la un preț de 2-3 lire (3-4 euro) pentru un bulb .
Experții sunt de părere că noua specie va fi foarte dorită de către grădinari, aceste flori creând un contrast minunat în combinație cu coloritul celorlalte flori.

Animale extraordinare: ou prajit sau meduza?

Arata delicios, dar daca ati sti despre ce este vorba, in mod cert nu ati dori sa aveti asa ceva in farfurie la micul dejun. Asta deoarece “ouale ochiuri” din cele doua imagini nu sunt ceea ce par a fi, ci o foarte rara specie de... meduze.
Imaginile au fost realizate de fotograful englez Torben Webber, specializat in viata salbatica subacvatica.

joi, 25 noiembrie 2010

Suntem praf de stele


Una dintre cele mai impresionante revelaţii care au fost oferite de către astronomie este una fundamentală, aşa cum explica Carl Sagan: „We are star stuff”, traducerea cea mai simplă fiind „suntem alcătuiţi din resturi de stele”. Elementele mai grele decât hidrogenul şi heliumul apar în nucleele stelelor sau în urma unor supernove, fiind aruncate în spaţiu, alcătuind la rândul lor alte stele şi planete.

miercuri, 24 noiembrie 2010

Timpul in lumea "cealalta"

                             
Timpul în lumea îngerilor este ceva de neimaginat pentru noi. Aceasta fiindcă el nu există în acea lume. Este ca şi când ar trebui să uităm tot ce ştim referitor la legile fizicii şi să descoperim clipă de clipă legi noi, între care transcenderea continuumului spaţio-temporal este doar una dintre ele.
În acest sens, Emanuel Swedenborg spune:
“Timpul există în lume deoarece soarele pare să-şi schimbe poziţia dintr-un unghi în altul, iar aceasta determină perioadele de timp numite anotimpurile anului; pe lângă asta, el pare că se învârteşte în jurul pământului, aceasta determinând perioadele în care este împărţită ziua, iar toate aceste schimbări au loc la intervale regulate.

In Filipine scoicile produc perle "din aur"

In Filipine scoicile produc perle "din aur"

Apele extrem de limpezi dimprejurul insulei Palawan, aflata in Marea Filipinelor, au atras investitori in domeniul cultivarii perlelor de zeci de ani. Exista cateva companii de bijuterii care opereaza activ in Palawan, dar numai una singura produce sclipitoarele si rarele perle aurii.

marți, 23 noiembrie 2010

Arhitectura Organica

 

Arhitectura Organica

Casa organica este arhitectural si structural integrata in mediu, este in armonie cu cei care o proiecteaza, o construiesc, o locuiesc. Modelul este Natura, geometria structurilor minerale, vegetale, animale, umane, geometria Universului si geometria Spiritului (geometria sacra). Aplicam in proiectarea unei locuinte organice geometria structurilor vii structurilor minerale din care o construim, ii daruim individualitate, ii insuflam inteligenta si continuitate formelor. Discursul arhitectural este liber, transcendent, spiritual, intuitiv, benefic.
Eliberam formele de constrangerile canoanelor si creem efectul de forma, fractalul, matricea generatoare a tuturor structurilor naturale, a Universului. Functiunea se creeaza natural, fara efort. Casa respira si vietuieste in armonie cu Intregul. Fluidele isi urmeaza cursurile firesti, toate energiile si informatiile vin si se reintorc dinamic in Firea Inconjuratoare.

luni, 22 noiembrie 2010

ERUPTIILE SOLARE

 
 
Masivele eruptii solare din ultimele zile au determinat aparitia unor jocuri de culori rareori vazute in zona temperata a globului.
In America de Nord, radiatia magnetica intensa produsa de ejectia de masa coronala (CME) - fenomenul recent observat pe suprafata Soarelui - a determinat aparitia unor nuante neobisnuite, printre care o stranie lumina verde, care a colorat cerul deasupra regiunilor centrale ale continentului.

duminică, 21 noiembrie 2010

RITUAL DE LUNA PLINA AZI 21 11 2010



La luna plina se practica in general ritualurile care au ca scop cresterea unui sentiment sau indeplinirea unor dorinte constructive. Iata un exemplu: in prima noapte (sau zi) cu luna noua, scrie pe o hartie alba toate dorintele care vrei sa ti se indeplineasca in viitorul mai mult sau mai putin departat. Impatureste lista in asa fel incat scrisul sa ramana la exterior si pune-o intr-un loc sigur, astfel incat sa o ai mereu cu tine (de preferat in portofel sau in acte).

vineri, 19 noiembrie 2010

Calea Inimii


Calea Inimii este o esenţă a metodelor practice esoterice pentru a fi spirituali în mijlocul vieţii, tocmai datorită vieţii.
Este o perspectiva spirituală nondualistă, directă, care se sprijină pe informaţii tradiţionale, sistematizate ştiintific şi practicate în ambianţa culturală actuală occidentală. Ele oferă, prin aplicare în practică, eficienţa spirituală şi reîncărcare energetică.
Conform acestui sistem, în fiecare din noi sunt prezente aceleaşi potenţialităţi, care nu depind de calităţile sau defectele din prezent.

joi, 18 noiembrie 2010

Subconstientul, puterea incredibila a mintii umane


Subconstientul, puterea incredibila a mintii umane

 
Subconstientul respira odata cu tine. Da-i ceea ce merita si vei primi ceea ce meriti. Ofera-i impresii pozitive, ofera-i deschidere, ofera iertare si intelegere fata de cei care ti-au gresit, elibereaza toate tensiunile si resentimentele pe care le-ai acumulat si fii sigura ca iti vei primi inzecit recompensa.
 
“Orice lucru pe care mintea si-l imagineaza si crede in el devine realizabil” Napoleon Hill
In mod inexplicabil, avem tendinta de a cobori tonul vocii atunci cand ne aflam intr-o incapere in care se afla o fotografie reprezentand o biblioteca. In mod straniu, daca iti spui in gand, cu convingere, inainte de a dormi, ca este necesar sa te trezesti la ora 7, te vei trezi, fara ajutorul alarmei, la ora 7. Intr-un mod ciudat, cu ajutorul hipnozei, poti induce in subconstientul unei persoane si la nivel fizic simptomele unei boli. In mod miraculos, prin rugaciune puternica si perseverenta, poti induce vindecarea unei boli considerate incurabile.
 

miercuri, 17 noiembrie 2010

FAZELE LUNII NOIEMBRIE


La fiecare 28 de zile, Luna intra in conjunctie cu Soarele si aceasta unire a luminariilor este numita Luna Noua. Dupa conjunctie, Luna Noua poate fi vazuta la apusul firmamentului, aproape de orizont, sub forma unui corn mic crescand din zi in zi. Suprafata Lunii se mareste si in momentul in care ea este in opozitie cu Soarele atinge maximum de luminozitate in faza de Luna Plina. Ea urca pe firmament la ora cand Soarele apune. in urmatoarele 14 zile Luna rasare din ce in ce mai tarziu in noapte si discul sau descreste pana la conjunctia exacta cu Soarele (urmatoarea Luna Noua).

marți, 16 noiembrie 2010

Dieta in postul Craciunului


Dieta in postul Craciunului: nu exagerati cu soia, inlocuiti carnea cu ciuperci si consumati miere!
Pentru ca saptamana aceasta a inceput postul Craciunului, venim in sprijinul celor ce renunta la produsele de origine animala pentru a-si curata trupul (si sufletul!) in asteptarea celebrarii Nasterii Domnului.

Bun prilej pentru detoxifiere, postul este binevenit in oricare perioada a anului, spun specialistii. Insa trebuie sa tineti cont de cateva atentionari. Nu trebuie sa ne infometam pana la epuizare, trebuie sa avem grija cum combinam alimentele, sa diversificam meniul si sa nu ne infruptam fara oprelisti din bunatatile de pe masa de Craciun, odata ce interdictiile alimentare au fost ridicate.
Combinati fasolea verde, rosiile, lintea. Nu exagerati cu produsele din soia!

Un curcubeu sta de trei zile pe cer, la Petrosani





Un fenomen cel puţin ciudat este întâlnit în Valea Jiului încă de luni dimineaţa, după ce, odată cu venirea ploilor, un curcubeu s-a arcuit peste cerul localităţii.

Are capătul de formare în vârful Parângului şi se termină dincolo graniţa Petroşaniului, ca o cupolă care îmbrăţişează localitatea. Îşi face apariţia aproape în acelaşi loc, parcă special ales, deoarece este vizibil din toate colţurile oraşului. Explozia de culoare rămâne perioade foarte lungi de timp în văzduh, iar când dispare, o face doar pentru câteva clipe, încât ai spune că îi obligă pe oameni să se uite spre cer. Ceea ce şi fac!


Acest curcubeu, numit şi "supranumerar", în apariţiile sale, de multe ori, mai include unul mai puţin conturat. Este un fenomen rar şi misterios, încât nu a putut fi explicat pe deplin de oamenii de ştiinţă. Bătrânii îşi spun legendele şi cred că este un semn bun, că Dumnezeu se uită din cer la oameni şi că este semn de pace. "Vine după vijelie tot timpul, nu? Este semn bun. Şi Vechiul Testament spune că Dumnezeu a trimis ca semn un curcubeu Noe, să-i spună că potopul s-a terminat. mesagerulhunedorean.ro Un curcubeu sta de trei zile pe cer, la Petrosani

luni, 15 noiembrie 2010

PICTURA PE PENE


Cand e vorba de arta, granitele imaginatiei par a fi aruncate in aer de tinerii talentati care gasesc tot timpul modalitati originale de exprimare.


Artistul englez Ian Davie isi dovedeste maiestria pictand ... pene de lebada, ce ajung astfel adevarate capodopere.


Patru ani i-au trebuit lui Davie   pentru a-si perfectiona tehnica, scrie Daily Mail.

ACCELERAREA TIMPULUI


Pe masura ce ne apropiem de anul 2012, vor avea loc mai multe schimbari la nivelul planetei, care vor provoca modificari radicale si bruste de clima si vor duce la anarhie, se arata intr-un raport al Pentagonului
Timpul va ajunge la zero, clima se va schimba dramatic, iar ADN-ul uman va fi reprogramat. Pe masura ce ne apropiem de anul 2012, vor avea loc mai multe schimbari la nivelul planetei, care vor provoca modificari radicale si bruste de clima si vor duce la anarhie, se arata intr-un raport al Pentagonului. Teoria este sustinuta de mayasi, care prevad ca „sfarsitul timpului“ va avea loc pe 21 decembrie 2012.

Calendarul Maya se incheie brusc la aceasta data, cu toate ca, in trecut, mayasii, care erau foarte avansati in astronomie, calculasera date cosmice pana la milioane de ani.

duminică, 14 noiembrie 2010

NUFERII DIN BAILE FELIX






Rezervatia cu nuferi din Baile Felix, Strandul cu valuri din Baile 1 Mai (cel mai vechi din România- aprox. 107 ani).
Strandul cu apa termala Apolo (1900).
    Lacul cu nuferi din Baile 1 Mai, rezervatie naturala care ocroteste 3 specii naturale protejate: Nymphaea Lotus Thermalis  (varietate unica în Europa, relicva a erei tertiare), pestele Rosioara lui Racovita (specie endemica, denumita dupa naturalistul român Emil Racovita) si melcul Melanopsis Parreyssi (supravietuitor al erei glaciare).
Fenomenul carstic de pe Dealul Somleului, Avenul de la Betfia sau Avenul Hudra Bradii (impropriu numit de localnici Craterul de la Betfia). Acesta are o adâncime de 86 de metri, putul sau având o cadere aproape verticala de 54 metri).

sâmbătă, 13 noiembrie 2010


Sucul din gutuie se pregateste din fructe bine coapte si are proprietati fortifiante, antiseptice, hemostatice, astringente si diuretice. Sucul de gutuie este recomandat anemicilor, cardiacilor, astmaticilor, în afectiuni ale cailor respiratorii si ale tubului digestiv. Se bea în doze de câte o jumatate de pahar, pâna la un pahar, înainte de masa. Compresele cu suc de gutuie se folosesc în cazul afectiunilor rectului si al crapaturilor anusului.

joi, 11 noiembrie 2010

Lucruri ciudate se intampla in centrul galaxiei noastre, iar astronomii nu au nicio explicatie clara, scrie editia online a New York Times
Un grup de cercetatori care lucreaza pe datele obtinute de telescopul spatial Fermi, folosit pentru studiul emisiilor de raze gama, a anuntat marti ca au descoperit doua "bule uriase" de energie care erup din centrul Caii Lactee.

Cele doua sfere de energie se intind pe o distanta de 25.000 de ani lumina, in ambele parti ale galaxiei (deasupra si sub galaxie, in imaginea de mai sus) si contin echivalentul energetic a 100.000 de explozii ale unor supernove.

miercuri, 10 noiembrie 2010

„Elixirul tineretii”

„Elixirul tineretii” (indicat in special persoanelor care au probleme legate de inima si de circulatia sangelui)
Se piseaza foarte bine 300 g usturoi, intr-o piulita de lemn. 200 g din cantitate se scot de la fundul vasului si se pun intr-un borcan de sticla, impreuna cu 200 ml alcool de 90º. Se inchide bine si se tine 10 zile la macerat. Tratamentul va dura 11 zile, cu o jumatate de ora inaintea fiecarei mese, preparatul luandu-se in cate 20 ml lapte rece, dupa cum urmeaza:

Terapia CranioSacrala

Ceea ce a inceput ca un fenomen inexplicabil, in timpul unei operatii efectuate la inceputul anilor `70, a devenit baza uneia dintre cele mai recunoscute terapii naturale din lume - si raza de speranta pentru pacientii de pretutindeni care cauta alinare. Terapia Craniosacrala a fost pusa la punct de John E. Upledger D.O., O.M.M., dupa ce a observat si a inceput sa caute raspunsuri la un sistem mai putin cunoscut al corpului.
Dr. Upledger relateaza experientele personale de dezvoltare si explorare a tehnicilor blande care intensifica activitatea sistemului craniosacral, locul in care functioneaza creierul si maduva spinarii.
Terapia Craniosacrala este folosita in prezent de catre practicieni pentru a imbunatati functionarea sistemului nervos central, a elimina efectele negative ale stresului, a intari rezistenta la imbolnaviri si a spori sanatatea generala.


luni, 8 noiembrie 2010

CELE CINCI STICLE ALE VIETII

Cauzele spirituale ale bolilor

Cauzele spirituale ale bolilor

conform invataturii Maestrului Hilarion

Picioarele : reprezinta ancorarea, conexiunea cu Terra si cu manifestarea; problemele la picioare simbolizeaza un refuz de a avansa, de a evolua sau teama de a stagna in viata.

Gambele : reprezinta personalitatea, Eul inferior. Gleznele reprezinta capacitatea de a lua noi directii. Fiinta incarnata este duala, dispunand de parte masculina si parte feminina. Este deci natural ca gamba, ce reprezinta tocmai personalitatea, sa aiba doua oase: tibia in fata si peroneul in spate. Pentru o femeie, tibia o reprezinta ca femeie si peroneul simbolizeaza partea sa masculina, inconstienta. Pentru barbat, tibia il reprezinta ca barbat, in timp ce peroneul indica partea sa feminina, inconstienta. Exemple: daca un barbat isi rupe tibia stanga, aceasta inseamna ca el are ceva de inteles in raport cu o femeie (stanga = femeia, mama, sotia, etc.) si cu masculinitatea sa, cu afirmarea de sine sau cu puterea de decizie si de actiune. Daca o femeie isi rupe peroneul stang, aceasta inseamna ca ea are ceva de inteles in raport cu o femeie (stanga = mama, prietena, rivala, etc.) si cu partea sa masculina, inconstienta. Ea se poate lasa manevrata de catre o prietena sau colega.

vineri, 5 noiembrie 2010

NOUA MEDICINA GERMANA A LUI Dr. Ryke Geerd Hamer



GERMAN NEW MEDICINE® (GNM)


Paradigma Medicala a Dr. Ryke Geerd Hamer


© By Caroline Markolin, Ph.D., Vancouver, Canada


INTRODUCERE


Pe 18 August 1978, Dr. Ryke Geerd Hamer, M.D., la vremea aceea internist sef la clinica oncologica a Universitatii din Munchen, Germania, a primit vestea socanta ca fiul sau, Dirk, a fost impuscat. Dirk a murit in Decembrie 1978 si, cateva luni mai tarziu, Dr. Hamer a fost diagnosticat cu cancer testicular. Din moment ce nu fusese niciodata grav bolnav, a suspectat imediat ca dezvoltarea cancerului sau poate avea legatura directa cu tragica pierdere a fiului sau. Moartea lui Dirk si propria sa experienta cu cancerul l-au facut pe Dr. Hamer sa investigheze istoricul pacientilor sai de cancer. A aflat foarte curand ca, la fel ca el, toti au trecut prin experiente extrem de stresante, inainte ca boala sa se instaleze si sa se dezvolte. Observarea conexiunii dintre minte si organism nu a fost surprinzatoare.
CSAKRE SI CULORI : MERCABAH

miercuri, 3 noiembrie 2010

GENIALUL

Templul subteran Damanhur



Existenta uriasului templu subteran Damanhur, supranumit Orasul Luminilor, a constituit multa vreme un secret pastrat cu strasnicie. Vastul complex de galerii si domuri subpamantene este cel mai mare din lume si, pana de curand, nici unui intrus nu i-a fost permis accesul aici...
La 30 de kilometri de orasul italian Torino se afla orasul subteran Damanhur, "sediul" comunitatii damanhuriene. Locuitorii sai sustin ca puternica lor baza sociala, spirituala si economica reprezinta un exemplu demn de urmat de catre intreaga omenire. Ei au propria constitutie, propria moneda (credito) si propria limba, folosita in ritualuri. Idealul declarat al damanhurienilor il constituie promovarea libertatii de exprimare si circulatie a ideilor, incurajarea creativitatii si "imbunatatirea sinelui", vazute ca pasi pe calea evolutiei superioare a speciei umane.