luni, 7 martie 2011

Luna Noua in Pesti: 4 ianuarie 2011

 
 
Luna Noua in Pesti: 4 ianuarie 2011

(ora 22:08 Rom)
 Vezi harta

Analiza astrologica de Barbara Hand Clow (ii multumim Anei Nicolai)

Autoarea cartilor aparute in limba romana, la Editura For You: Codul intelepciunii mayase: accelerarea timpului si trezirea constiintei colective
si
Alchimia celor noua dimensiuni: profetiile despre 2011/2012, cercurile din lanuri si noua dimensiuni ale constiintei
Luna Noua in Pesti a sosit la tanc, pentru a ne ajuta sa integram aspectele spirituale ale transformarilor remarcabile care au izbucnit in timpul lunatiei precedente din Varsator (2 februarie). Avansam spre un nivel nou de libertate umana pe Pamant. Aliniati la nivel colectiv, prin stellium-ul in Varsator de luna trecuta, masa critica de oameni actioneaza in acord cu noul val al Erei Varsatorului, val ce abia a inceput. Multi inteleg ca acesta constituie marea trezire si incheierea Calendarului Mayas. Uau! Activarea constiintei intinde covorul rosu pentru noi toti, in timpul Ciclului Universal – ce debuteaza pe 9 martie – el nepavand calea imparateasca doar pentru magnatii petrolului si despotii cruzi. Inspirate de curajul remarcabil al semenilor nostri, inimile noastre se deschid si ele.

Conjunctia finala Jupiter/Uranus, din timpul Lunii Noi in Capricorn ( 4 ianuarie) i-a determinat pe oameni sa lupte pentru drepturile lor – iar ei asta si fac. Aceia dintre voi care nu luati parte la miscari revolutionare manevrati valuri similare de energie vibratorie, valuri de lumina albastra palpainda. Progresul este de neoprit, pentru ca oamenii nu vor da inapoi, de vreme ce Jupiter alearga inainte, intrand in Berbec, iar Uranus il urmeaza, intrand si el in Berbec pe 11 martie. La nivel colectiv, lumea se invarte intr-un haos incontrolabil si uneori plin de agitatie, iar acest lucru va fi la ordinea zilei in timpul intregului Ciclu Universal. Scopul acestei analize este acela de a intelege modul in care putem valorifica aceasta Luna Noua in Pesti ca sa ajustam, sa atenuam si sa orientam aceste forte, in directia unei revolutii spirituale, in directia unei activari si mai mari a compasiunii la scara mondiala. In ce priveste gestionarea noii energii – impamantati-va, respirati, faceti plimbari lungi, bucurati-va de vremea furtunoasa, fiti una cu trezirea omenirii.

Incepem cu o recapitulare a evenimentelor, incepand din noiembrie 2010 – moment in care a debutat Ziua a Saptea din Ciclul Galactic (1999-2011) - maturizarea tehnologiei. Ma gandesc ca majoritatea dintre voi va fi de acord cu faptul ca evoluam prin intermediul tehnologiei - Internet, telefoane celulare, telefoane Blackberry, Ipod-uri si Ipad-uri. Trebuie acum sa evaluam conectivitatea uimitoare pe care am creat-o, inainte de a intra in Ciclul Universal, pe 9 martie, la doar cateva zile de la aceasta Luna Noua. De asemenea, poate ati dori sa recititi analiza Solstitiului de Iarna, care este un indrumar general pentru perioada pe care o trecem acum in revista. De vreme ce este inca postata, nu am de spus prea multe despre ea, asa ca vom recapitula cateva dintre Lunile Noi anterioare.
(il puteti gasi aici
http://groups.yahoo.com/group/editura_foryou/message/3993)

Aspectele astrologice recente au fost, pur si simplu, uluitoare. De exemplu, Solstitiul de Iarna din acest an (21 decembrie) a fost exploziv, deoarece a avut loc la 15 ore dupa o eclipsa de Luna apropiata, la 29° in Gemeni, cu Soarele la 29° in Sagetator, aproape de  Centrul Galactic. Harta a indicat faptul ca aceasta urma sa fie o iarna dura, de confruntare cu adevaruri si provocari dificile si am fost uimita de cutezanta oamenilor care lupta pentru libertate in Tunisia, Egipt, Libia si in multe alte tari. Acum, in harta de Luna Noua in Pesti, Nodul lunar Nord tocmai s-a deplasat la 29° in Sagetator, astfel ca aspectele karmice aduse de eclipsa de Luna a Solstitiului de Iarna urmeaza sa se manifeste odata cu aceasta Luna Noua. Altfel spus, in timpul lunii martie, vor fi necesare contributiile voastre individuale, la progresul general.

In zilele acestea, ma intreb de multe ori daca va dati seama de cat de profetic a fost Carl Calleman? Ziua a Saptea reprezinta maturizarea tehnologiei si cine ar putea nega ca exact acest lucru se si intampla? Ea da rezultate exact pe linia mediana a Arborelui Lumii al lui Calleman, la 12° longitudine estica, care trece exact prin Tripoli, Libia! [Vezi Calendarul Mayas, de Calleman, publicata de Editura For YOU.]
 
 Popoarele din Tunisia, Egipt, Libia, Irak, Bahrein si chiar SUA folosesc tehnologie de ultima ora, ca sa demareze revolutii foarte necesare. De exemplu, in SUA, Guvernul Federal falit, falimenteaza acum Statele, astfel ca ele trebuie sa-si preia puterea – iar ele fac acest lucru. Crearea unei retele sociale ii conecteaza pe oameni la o scara fara precedent; ea transforma lumea si ne pregateste pentru Unime. In noiembrie, imediat dupa ce a inceput Ziua a Saptea, WikiLeaks a dat publicitatii cablogramele diplomatice, iar dezvaluirea lor a adus lumina in diverse tari, care nu mai puteau evita sa inteleaga modul de operare al Elitei. WikiLeaks a demascat minciunile si operatiunile secrete din lumea politica, ceea ce a stimulat fervoarea popoarelor de a rasturna guverne corupte: una este sa banuiesti ca cei din Elita sunt niste mincinosi oportunisti, iar faptul ca au putut intelege cum face Elita acest lucru a insufletit popoarele, tara dupa tara. In noiembrie 2010, cand a inceput Ziua a Saptea,  SUA primeau prima lovitura celei de-a opta reveniri a lui Saturn in harta de la intemeierea lor, din 1776. In timpul Lunii Noi in Pesti, SUA primeste cea de-a doua lovitura a Saturnului lor. Cea de-a treia lovitura si rezolutia finala va avea loc in timpul lunii septembrie 2011; prin urmare, SUA se confrunta in prezent cu realitatea – iar imperiul e rasturnat.

Pe masura ce Ciclul Galactic atinge punctul culminant, prabusirea sistemelor si structurilor Ciclurilor National si Planetar este continua si uluitoare. Guvernarea pe baza inrudirii si decretelor oficiale s-a incheiat, iar nedreptatile flagrante dintre bogati si saraci vor trebui rezolvate. Pe 4 ianuarie, la Luna Noua in Capricorn, a fost o eclipsa de Soare, care a intensificat in mod radical conjunctia finala Jupiter/Uranus, ce a avut loc la cateva ore dupa eclipsa. Curand dupa aceea, am fost oripilati sa aflam despre prabusirea din cer a pasarilor negre cu aripi rosii si despre pestii morti din raurile din Arkansas, iar multi oameni au gandit ca acestea erau dovezi cu privire la tehnologiile daunatoare, cum ar fi HAARP. Furtunile violente din Europa si America au dat de inteles ca inceteaza miscarea Curentului Nord Atlantic, acest lucru fiind in mod probabil declansat de perturbarile din ocean, produse de eruptia sondei petroliere de la BP, din Golful Mexic. Impuscarea oribila a lui Giffords, membra a Congresului american si  a suporterilor ei, intr-o parcare de la „Safe Way”, i-a fortat pe multi sa inteleaga ca mintile aduse in stare de nebunie prin folosirea medicamentelor antidepresive, prin mass-media de senzatie si prin politici excesiv de polarizate reprezinta adevaratele arme de distrugere in masa din SUA. Asa cum am spus in analiza Lunii Noi in Varsator „Natura e pe moarte, oamenii se ucid intre ei, persoanele publice fiind si ele amenintate; eforturile SUA de a detine controlul mondial, mascat sub forma libertatii, se duc de rapa”.

Luna Noua in Varsator i-a incurajat pe oameni sa lupte pentru libertate si respect, sa-si preia puterea, iar oamenii o fac! Pe cat de uluitoare au fost evenimentele mentionate inainte, revolutiile  din Africa si din Orientul Mijlociu sunt evenimente extrem de constructive. Curajul si maretia de care au dat dovada popoarele ce-si inlatura despotii, ne-au insuflat tuturor speranta unui viitor mai bun pe Pamant. In definitiv, noi, oamenii, trebuie sa luptam pentru pasari, sa cerem restrictionarea armelor si sa solicitam sa se puna capat drogarii populatiei, de vreme ce guvernele au demonstrat ca nu protejeaza masele de oameni. Dupa cum veti vedea in primavara aceasta, controlul mondial exercitat de SUA se incheie.

In analiza de luna trecuta am spus ca Neptun la 28° in Varsator se afla la mai putin de un grad distanta de Luna din harta SUA de la 1776, la 27° in Varsator, pana in 11 februarie – care s-a dovedit a fi ziua in care Mubarak a demisionat! Acesta a fost un moment final pentru ca SUA sa-si ridice mentalitatea colectiva – sa aleaga pacea in locul violentei – iar eu consider cu adevarat ca acest lucru incepe sa se intample, persoana cu persoana. Am spus pe acest site, de vreo patru-cinci ori, ca daca SUA continua sa atace lumea, ca sa-si apere cu lacomie propriile interese, intr-un tarziu violenta va reveni de unde a plecat. In tara, violenta este in crestere si, in afara de sustinatorii virulenti ai armelor care sunt dependenti de violenta, multi americani reflecteaza profund. Am mai spus ca trebuie sa va indepartati de cei care traiesc de pe urma fricii si violentei, daca doriti sa evitati sa participati la amplificarea nebuniei colective. Fiecare dintre voi trebuie sa aleaga pacea, acum, ca Neptun nu se mai afla pe Luna de pe harta SUA; iar pentru cei din SUA, calea cea mai clara este sa se ceara reduceri radicale de fonduri pentru aparare, versus reduceri de fonduri pentru cele mai recente programe sociale pentru cei saraci.

In timpul acestor luni din urma, v-am cerut sa va ganditi daca participati la nivel emotional si/sau mental, la evenimentele negative. Totusi, ce inseamna pozitiv si ce inseamna negativ? In general, evenimentele din zona Mediteranei sunt foarte pozitive si atat de multi dintre voi v-ati unit constiinta cu cei care cautau libertatea, mai ales egiptenii, intrucat atat de multi dintre voi iubesc piramidele si simt ca centrul energetic al inimii voastre se afla in Egipt. Acesta este un prim semn al Unimii care creste. Trebuie sa va indepartati constiinta de la lucrurile negative si sa va alaturati curentului pozitiv, deoarece Ciclul Universal urmeaza sa azvarle totul in vortexuri extraordinar de puternice. Am mai spus: „trebuie sa fiti centrati, sa aveti granite foarte puternice in aura voastra, asemenea unui dervis rotitor". Observati cat de multi dintre egipteni au folosit puterea dervisului rotitor, in timp ce se aflau in mijlocul haosului din Piata Tahrir! Ei bine, cei care traiesc in America de Nord vor trebui sa fie centrati, iar aceasta va readuce puterea in Statele voastre.

SUA este un element de baza in miscarea de libertate, pentru ca ele au folosit dorinta de libertate, ca pe un instrument de a controla popoarele din intreaga lume, prin definirea libertatii ca pe un drept de a merge la cumparaturi. Aceasta lacomie ordinara a transformat SUA in una dintre tarile cele mai putin libere de pe planeta. Insa Saturn retrograd in Balanta ne incurajeaza pe toti sa cautam corectitudine si armonie in toate aspectele din viata noastra, lucru mai cu seama adevarat pentru SUA, care are Saturnul natal la 15° in Balanta. Saturn intra in miscare retrograda peste Saturnul SUA, exact pe 9 martie, inceputul Ciclului Universal! SUA urmeaza sa devina centrul miscarii de rotatie, deoarece, printre alte lucruri, are Marea Piramida imprimata pe moneda ei nationala. In momentul de fata, Obama inca mai spera ca SUA poate ocoli adevarul - insa, ca o ironie, Obama i-a inspirat pe multi revolutionari din Egipt in timpul vizitei sale din 2009 la Cairo si la piramide. Intr-un editorial din ziarul New York Times, din 1 martie, Thomas Friedman spune ca multi tineri arabi s-au identificat cu acest presedinte american pe nume Hussein, care este liber, bogat si de culoare.

Intorcandu-ne atentia la Luna Noua in Pesti, cautam aspecte in astrograma care sa ne poata ajuta sa integram spiritual schimbarile ample, pe care tocmai le-am rezumat. Lumea s-a schimbat cu adevarat in aceasta iarna, iar acum trebuie sa ne folosim puterea intelepciunii si a intentiei, ca sa aducem aceste noi elemente la niveluri mai inalte. In timpul acestei Luni Noi, sase corpuri ceresti se afla in Pesti - Chiron, Marte, Soare/Luna, Mercur si Uranus – iar asta inseamna ca vindecarea, puterea, identitatea, sentimentele, gandurile si creativitatea noastra pot fi folosite pentru a activa compasiunea si spiritualitatea. Uranus se muta in Berbec pe 11 martie, ceea ce demareaza un ciclu de transformare cu o durata de 84 de ani. Uranus a mai fost inainte in Berbec, in perioada 1927-1935, o perioada de declin economic si de dezvoltare a fascismului, care a condus la cel de-al doilea razboi mondial. Uranus in Berbec va inspira probabil prabusirea consumerismului si o miscare catre noi forme de responsabilitate sociala, astfel incat munca plina de sens sa poata reveni. Spre deosebire de ciclul anterior al lui Uranus in Berbec, de aceasta data vad ca sfarsitul razboiului organizat va avea loc destul de brusc. De exemplu, pe 25 februarie, exact cand Jupiter in Berbec facea cuadratura cu Pluton din Capricorn, secretarul din Departamentul Apararii al SUA, Robert Gates, a tinut o cuvantarein fata cadetilor de la Academia Militara West Point, despre elaborarea strategiei politice. Gates a spus: „Ar fi neintelept din partea SUA sa mai lupte vreodata intr-un alt razboi ca cel din Irak sau din Afganistan … orice viitor secretar al Apararii, care il va sfatui pe presedinte sa trimita o armata terestra numeroasa in Asia, Orientul Mijlociu sau Africa ar trebui sa mearga sa-si faca analize la cap." [italicele mele] Pe 15 februarie, trupe americane au fost retrase din Pech Valley, o regiune indepartata din Provincia Kunar, care a fost esentiala pentru campania impotriva talibanilor si a organizatiei Al Qaeda. Trupele erau deprimate, deoarece simteau ca serviciile si sacrificiile lor erau irosite. (New York Times, 24 febr. 2011)

Cinci planete - plus Luna – in Pesti ne sprijina sa adoptam compasiunea, o inima deschisa si rabdare fata de toate fiintele, pe masura ce ne ocupam de o schimbare structurala atat de ampla si de implacabila, cu darul final din partea lui Jupiter in cuadratura cu Pluton din Capricorn. In continuare, Uranus in Berbec va face cuadratura cu Pluton din Capricorn de sapte ori pana in 2015, asa ca stim ca vin schimbari transformationale profunde. Soare/Luna la 14° in Pesti fac inconjunctie cu Saturn la 16° in Balanta, asadar Saturn cel echilibrat ne indeamna sa integram compasiunea la nivel emotional si energetic; corectitudinea trebuie sa devina principala motivatie. Neptun este inca in conjunctie apropiata cu Chiron, insa ei se despart in cele din urma si si-au incheiat cu bine lucrarea. Multi au procesat ranile launtrice adanci si au invatat sa-si spiritualizeze intentiile - pregatirea de baza pentru capitularea in fata intregului mai maret, calea spre Unime. Neptun/Chiron face trigon cu Nodul lunar Sud si sextil cu Nodul Nord, asa ca putem vedea cum intelepciunea noastra individuala se revarsa in programele de grup. Jupiter a facut cuadratura exacta cu Pluton, pe 25 februarie, cand Robert Gates a schimbat orientarea politicii de aparare, de la agresiunea aroganta la caracterul practic. In timpul acestei Luni Noi, avand cuadratura inca aproape, Jupiter in Berbec indeamna la schimbare structurala, in special in tarile revolutionare. Egipt va aparea ca un lider mondial in aceasta luna, deoarece campul spiritual al Lunii Noi oglindeste mentalitatea colectiva a Egiptului. Marte la 8° in Pesti face sextil apropiat cu Pluton la 7° in Capricorn, asa ca faptul de a actiona poate continua sa fie bland si plin de compasiune. Pana acum, au fost pierdute putine vieti, iar asta ar trebui sa continue. Si Mercur face inconjunctie cu Saturn, astfel ca exista un indemn puternic la schimbare armonioasa si inteligenta.

Aspectul cel mai interesant din harta Lunii Noi in Pesti este acela ca Uranus, aflat in ultimele grade din Pesti, face cuadratura exacta cu nodurile lunare. Asta se intampla chiar inainte ca Uranus se intre in Berbec, pe 11 martie, cand accelerarea timpului din Ciclul Universal va coplesi lumea in care traim. Atunci cand o planeta face cuadratura exacta cu nodurile lunare (trebuie sa fie la mai putin de un grad), se produce o uriasa criza karmica, ce are programul planetei care face cuadratura, iar programul lui Uranus este revolutia. Toate informatiile din trecut despre evenimentul curent sunt scoase la iveala – Nodul Sud la 29° in Gemeni – si Nodul Nord activeaza intregul potential al planetei pentru momentul prezent – Nodul Nord la  29° în Sagetator, pe Centrul Galactic. Uranus guverneaza procesele transformatoare, iar el este cel mai progresist atunci cand se afla la 29°. Uranus aflat in Pesti, din ianuarie 2004, ne transforma in oameni treziti spiritual pentru Epoca Varsatorului, pe durata incheierii Calendarului Mayas. Asadar, Uranus in Pesti, in cuadratura cu nodurile, atrage toate informatiile de care avem nevoie, datorita Nodului Sud in Gemeni, dupa care el tinteste constiinta, prin arcul Sagetatorului care trage in Centrul Galactic.

Ca de obicei, spectacolul din cer este sincronizat in totalitate cu Calendarul Mayas, asa ca bucurati-va de sarbatoriri minunate in cinstea inceputului Ciclului Universal din 9 martie. Gerry si cu mine vom participa la o inaugurare nona-dimensionala a Ciclului Universal, in Bellingham, Washington, la Wise Awakening, iar cercul nostru va trimite constiinta voua tuturor. Nu uitati sa fiti pe faza pentru Echinoctiul de Primavara din 20 martie, cand deja ne vom da seama cum se simte Ciclul Universal!

Barbara Hand Clow


Ana Nicolai
 Practician de Vindecare Reconectiva si Reconectare
Reconnection and Reconnective Healing Practitioner
www.TheReconnection.com 
 
SURSA:  Editura For You Newsletter

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu