Si am spus da. O poveste de iubire
Continuarea bestsellerului Mananca, roaga-te, iubeste
La începutul lui 2010 a apărut în SUA, într-un prim tiraj de un milion de exemplare, Committed, mult așteptata continuare a cărții care a făcut-o celebră pe Elizabeth Gilbert, Mănâncă, roagă-te, iubește.
A devenit imediat Numărul 1 pe lista de bestselleruri nonfiction a publicației New York Times. în februarie 2011 a apărut în ediție broșată. între timp, Committed a fost tradusă, sub diverse titluri, în numeroase limbi și figurează pe listele de bestselleruri din multe țări.
Mănâncă, roagă-te, iubește... și mai departe?
Elizabeth Gilbert s-a căsătorit cu iubitul ei brazilian, întâlnit în Bali.
De fapt, Liz și Felipe, traumatizați amândoi de divorțurile prin care trecuseră, își juraseră să nu se căsătorească niciodată. Au fost obligați s-o facă - au fost aproape condamnați la căsnicie de autoritățile americane de frontieră - doar pentru a putea rămâne împreună pe teritoriul Statelor Unite.
La ceremonia de nuntă în cerc restrâns care s-a petrecut într-un orășel liniștit din New Jersey, Liz a spus da. A spus-o din toată inima. Dar pentru asta a trebuit să-și învingă, încetul cu încetul, enorma reticență față de căsătorie. Și a făcut-o în stilul ei: timp de aproape un an, călătorind cu Felipe prin Asia de sud-est, s-a documentat asupra căsătoriei. A încercat prin orice mijloace - lecturi, discuţii cu tot felul de oameni, apel la experiența familiei proprii - să se împace cu bătrâna instituție înainte de a-i trece încă o dată pragul.
Iar pe drum a descoperit o seamă de fapte interesante despre căsnicie, pe care le împărtăşeşte cititorilor cu hazul, inteligenţa şi compasiunea ei caracteristice. Dincolo de aceste „inserţii socio-istorice", cum le numeşte autoarea, noul memoir al lui Elizabeth Gilbert este o celebrare a iubirii, cu toate consecinţele şi complexitatea pe care dragostea adevărată, în lumea adevărată, le atrage după sine întotdeauna.
Autoarea a formulat cu simplitate, într-un interviu, concluzia noului ei volum: „Căsătoria e o stranie combinație de vis și realitate, iar noi, cuplurile, ne petrecem viața încercând să negociem granița dintre cele două. Am să spun asta, pentru ca este, cred, cea mai importantă informație din toată cartea: căsătoria nu e un joc pentru oameni tineri.“
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu